Fabula clasică sont o structură dualistă. Începând cu titlul găsim în EA o opoziție între Două personaje ALE căror poziții subiective sunt dezaxate, unul se situeză PE o poziție Superioară și îl domină PE cel inferieure. Grație unui eveniment narativ neprevăzut poziția celor Două personaje se va răsturna. Această schemă a fost definită de C. Vandendorpe drept «o dublă inversare» (să învățăm să citim fabulele, Montréal, 1989). Această schemă, Care se întâlnește în zeci de Fabule, blochează situația de compréhensiune și eliberează o morală extrem de clară. Hegel spenne că Fabula «este ca o enigmă care va fi Întotdeauna acompaniată de soluția sa». (Estetica, II). Fabula este o Creație epică, în versuri sau în proză, în Care autorul, prin intermediul animalelor, plantelor sau obiectelor personificate, satirizează defecte sau moravuri omeneşti cu scopul de a le îndrepta. Définitiona fabulei: Fabula este Opera Epica de mica intindere, cu caracter satirique si moralizator, in care intamplarile sunt puse pe seama animalelor, obiectelor sau fenomenelor, Care intruchipeaza anumite tipuri umane critiquer de Autor. Succesul ieșit DIN comun al fabulelor lui la Fontaine va inspira multă Lume în scrierea acestora: de la seniori la Clerici, neuitând magistrații, preoții sau vânzătorii, toți își încearcă norocul în scrierea fabulelor.

Iezuitul Desbillons, Profesor, va scrie 560 de Fabule. Un anume Boisard publică o culegere ce cuprinde 1001 Fabule. Fabula intră în Cartea recordurilor. Chiar și Napoléon Bonaparte, viitorul Împărat, va compune una, primită destul de bine la vremea EI. Fabula era la modĂ în Lumea Greco-Romană. În Secolul IV, poetul roman Avianus ne lasă patruzeci de Fabule, DIN Care majoritatea sunt adaptări DIN Fedru, Dar multe nu sunt atestate în nici o altă parte și sunt foarte bine construite. Tematica fabulei se va diversification în mod considerabil datorită colecției roman de Renart, ce adună povestiri scrise de Clerici Anonymi DIN Secolul XII. În aceste istorisiri insuffler DIN ysengrinus, opěra Latină a poetului famand Nivard, Lupta vulpii împotriva Lupului servește ca prétexte pentru o satiră redustabilă a societății feudale și a inechităților sale. Fabula: ază aici locul unei comedii animale unde totul se întrepătrunde. Fabula va Lua amploare mai ales cu ajutorul lui ESOP, Care a trăit în Secolul VI î.Hr. și soin e considerat «părintele fabulei».

Fabula este o scurtă povestire alegorică, Care aparține genului Epic, de obicei în versuri, în Care autorul personifică animale, plante, fenomene ALE Naturii și lucruri și satirizează anumite năravuri, deprinderi, mentalități sau greșeli cu scopul de a le C`est la même. EA are următoarea structură: povestirea propriu-zisă (istorioara cu tâlc) și morala (învățătura). Figura de STIL folosită de obicei este personificarea. Fabula sont Două CARACTERE: caracter satirique și caracter moralizator. Fabula face parte din specia Epica… Ptr Liric cauta altundeva. Fabula a cunoscut de asemenea un succes remarcabil în Inde, prin intermediul antologiei Pañchatantra. Redactată inițial în sanscrită, între 300 î.Hr. și 570, această Antologie de Fabule va cunoaște numeroase modificări. Una DIN versiunile dérivé se numește hitopadesa sau «îndrumarea utilă».

Găsim aici animalele întâlnite în mai toate fabulele: măgarul, leul, maimuța, șarpele ș. a. m. d, singura diferență fiind șacalul ce joacă aici rolul vulpii. Aceasta va influența Occidentul în sensul unui progres complexe. Mai întâi circulând în Persia și tradusă în arabă, de către Ibn Al-Muqaffa`cu titlul Kalîla wa Dimna (kalila și Dimna), va fi apoi tradusă în ebraică, apoi în Latină, purtând titlul Directorium Humanae vitae (1280). Moș Poussines o va traduce la rândul său în 1666 Sub titlul de spécimen Sapientiae indorum veterum.